Prin intermediul unei declarații de presă, președintele Senatului și președintele Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu Tăriceanu transmite că a aflat cu regret din presă că PLR nu se află pe lista partidelor invitate la Cotroceni pentru consultări.
„Am aflat cu regret din presă că Partidul Liberal Reformator nu se află pe lista partidelor invitate la Cotroceni de președintele României în vederea unor consultări pe teme legislative. Regretul meu este amplificat de faptul că parlamentarii PLR își fac datoria în cadrul Legislativului pentru a asigura o stabilitate politică actualului Cabinet, miniștrii PLR contribuie în mod semnificativ la acțiunea eficientă a Guvernului, iar activitatea politică a PLR în cadrul coaliției de guvernare a impulsionat adoptarea recentă unor măsuri de origine liberală stimulative pentru economia națională, dintre care menționez noul Cod Fiscal şi reducerea TVA de la 1 Iunie a.c.”, a transmis Tăriceanu.
Liderul PLR precizează că deși PLR nu a participat la alegerile din 2012, „parlamentarii și membrii săi au o legitimitate indiscutabilă conferită de electorat, care a votat în 2012 listele USL și a respins de o manieră categorică PDL-ul lui Băsescu, camuflat azi sub denumirea de noul PNL”.
„Cererea de schimbare a numelui partidului, pe care am înaintat-o instanței competente a fost admisă, ceea ce ne conferă atributul de legalitate. Este adevărat că PLR nu a participat la alegerile din 2012 și această împrejurare ar putea fi invocată pentru neinvitarea partidului la consultările de la Cotroceni, datorită unei presupuse lipse de legitimitate a parlamentarilor PLR, sau chiar a partidului în întregul său. Am contrazis și în trecut această teză, o contrazic și în prezent. PLR, parlamentarii și membri săi au o legitimitate indiscutabilă conferită de electorat, care a votat în 2012 listele USL și a respins de o manieră categorică PDL-ul lui Băsescu, camuflat azi sub denumirea de noul PNL. PNL a fost votat în 2012 așa cum s-a prezentat atunci, în campania electorală, și nu cum s-a transformat peste noapte, fără niciun fel de consultare a electoratului său, într-un partid în care moștenirea comportamentală și de cadre a lui Traian Băsescu este vizibilă pentru oricine.”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.
Totodată, Tăriceanu declară că îl asigură pe Iohannis că PLR dorește să participe și „să contribuie efectiv și nemijlocit la restabilirea dialogului inter-instituțional, a încrederii și prestigiului în instituțiile statului, grav afectate de practicile regimului Băsescu”.
„Considerând și azi valabil sloganul candidatului Klaus Iohannis: ”Punct și de la capăt”, am convingerea că, după ce a demisionat de la conducerea PNL, președintele al României se va situa deasupra oricărui partizanat politic, conform literei și spiritului Constituției.
Îl asigur pe Președintele României că PLR dorește să participe și să contribuie efectiv și nemijlocit la restabilirea dialogului inter-instituțional, a încrederii și prestigiului în instituțiile statului, grav afectate de practicile regimului Băsescu”, a transmis liderul PLR, Călin Popescu Tăriceanu.
