Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a explicat, în Ediţia Specială realizată de Radu Tudor, marţi seară, că tactica lui Băsescu a fost să slăbească instituţiile statului, pentru ca autoritatea acestuia să pară mai puternică.
„Am să îmi permit înainte să fac o completare la ultimele remarci apărute pe ecran. Ce aş dori să subliniez şi cred că este foarte important de văzut ca analiză este că în aceşti 10 ani de regim Băsescu, în urma unui demers bine gândit, bine pus în operă al fostului preşedinte, treptat, toate instituţiile statului au fost slăbite şi decredibilizate, pentru ca în acest context autoritatea lui să pară mai puternică.”
Tăriceanu a ţinut să sublinieze importanţa a două elemente: imunitatea parlamentară şi dreptul la libertate, notează antena3.ro.
De asemenea, liderul Senatului subliniază că abuzurile au crescut enorm în raport cu libertățile și drepturile omului și anunță că Parlamentul trebuie să sesizeze astfel de derapaje.
„Sunt două lucruri la care vreau să fac referire. Primul este legat de imunitatea parlamentară. Ţin să subliniez, imunitatea nu este un privilegiu acordat parlamentarilor români, există în toate ţările democratice, se referă decât la declaraţii politice, este o măsură pe care toate ţările o iau pentru a proteja gesturile abuzive şi o să dau exemplul, poate extrem, dar relevant. În Danemarca, solicitările de ridicare a imunităţii se iau cu cinci şesimi din numărul de parlamentari, tocmai pentru a-i proteja de anumite posibile abuzuri.
Al doilea element foarte important de reţinut: Într-o ţară democratică avem un bun care este cel mai de preţ. Dreptul la libertate consider că este cel mai de preţ bun al individului. Abuzurile au crescut enorm.”, a precizat Tăriceanu la Antena3, marți seară.
De asemenea, Tăriceanu a explicat că îşi doreşte o revenire la normalitate şi la echilibru, fără a renunţa la ideea de luptă împotriva corupţiei, dar cu respectarea drepturilor.
„Militez pentru revenirea la un echilibru şi normalitate, care nu înseamnă înfrânarea luptei împotriva corupţiei, ba din contră, dar cu respectarea drepturilor, de a nu tolera posibilele excese şi abuzuri şi care ne obligă pe noi să ridicăm nişte probleme în dezbaterea publică.
Menirea legislativului nu este doar să producă legi. În momentul în care sesiziăm o serie de probleme, ne punem şi noi problema cu ce trebuie corectat. Aşa ne dorim să fie România? Dincolo de anumite sentimente şi resentimente pe care unii cetăţeni le au în mod justificat faţă de această amploare a corupţiei, trebuie să vedem dacă nu constatăm disfuncţionalităţi în aceste proceduri. Vedem cu toţii că arestul preventiv a ajuns practică curentă şi nu excepţie, cum ar trebui să fie. Sigur că trebuie să încercăm să rezolvăm aceste probleme.
Logica normalităţii nu este logica promovată de Traian Băsescu timp de 10 ani – a conflictului.”, a mai afirmat șeful Senatului marți seară, la Antena3.
