Skip to content
Politică

Tăriceanu nu se lasă: a depus proiectul de lege prin care îi şuntează pe Iohannis şi Prună în numirile de procurori-şefi

Şeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, nu se lasă: al doilea om în stat a depus la Camera Deputaţilor proiectul de lege prin care îi şuntează pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe ministrul Justiţiei, Raluca Prună, în numirile procurorilor-şefi şi ale conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Tăriceanu propune modificarea Statutului judecatorilor si procurorilor, in sensul ca in functiile de conducere sa nu mai fie implicat factorul politic – presedintele tarii si ministrul Justitiei, scrie Hotnews.ro.

„Inalta Curte de Casatie si Justitie isi numeste, dintre judecatorii care au functionat la aceasta instanta cel putin doi ani, presedintele, vicepresedintele, presedintii de sectii”, prevede proiectul lui Tăriceanu.

Potrivit acestuia, revocarea din functie a presedintelui, vicepresedintelui sau a presedintilor de sectii se face de catre ICCJ care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numarul membrilor sau la cererea adunarii generale a institutiei.

„Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prim-adjunctul si adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului National Anticoruptie, adjunctii acestuia, procurorii-sefi de sectii ai acestor Parchete, precum si procurorul-sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si adjunctii acestora sunt numiti de Consiliul Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minima de 10 ani in functia de judecator sau procuror, pe o perioada de trei ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data”, mai stipulează proiectul de lege.

Conform propunerii, revocarea acestora se face tot de catre CSM, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunarii generale sau, dupa caz, a procurorului general al Parchetului de pe langa ICCJ.

In expunerea de motive a proiectului se arata ca „in spatiul public si nu numai in Romania, in toata lumea, se desfasoara o dezbatere legata de modalitatile cele mai potrivite pentru a asigura independenta justitiei si pentru a scoate actul de justitie de sub influenta prea mare a factorului politic”.

In momentul de fata, legea prevede ca presedintele, vicepresedintii si presedintii de sectii ai ICCJ sunt numiti de catre presedintele Romaniei la propunerea CSM, iar propunerea lui Tăriceanu este ca aceste numiri sa tina numai de instanta suprema, care sa isi aleaga din randurile ei conducerea, „fara niciun fel de interventie politica din afara”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *