Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a comentat duminică, într-o intervenție telefonică la postul de televiziune Romania TV, plecarea neașteptată, în concediu, a Președintelui României, Klaus Iohannis.
”Nu am fost informat nici oficial nici semioficial de plecarea domnului Klaus Iohannis. Nu știu care este programul domniei sale, nici nu vreau să fac comentarii pentru că am văzut diverse discuții în spațiul public care sunt suficiente.
Constituția este destul de clară , există anumite situații în care președintele Senatului ia locul președintelui țării. Am spus cu ceva vreme în urmă că planurile pe care va încerca președintele sa le promoveze, se învârt în jurul ideii de a forma un guvern de mare coaliție PSD-PNL în așa fel încât să își aducă partidul la putere.Având în vedere rezultatele la alegerile locale este probabil ca acest plan să fie greu pus în aplicare. Sigur, una dintre încercările care se face din ce în ce mai evident eliminarea de pe scena politica a anumitor lideri politici care au curajul să-l critice pe Iohannis”, a susținut Călin Popescu Tăriceanu
Sursa foto www.europafm.ro
