Skip to content
Politică

Tăriceanu reacționează dur la punerea sa sub urmărire penală: „Cineva” a dorit să aibă imagini cu președintele Senatului intrând la DNA

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a reacționat, marți seară, cu privire la punerea sa sub urmărire penală pentru mărturie mincinoasă.

În acest context, Tăriceanu a precizat că este „absurd” ca cineva să creadă că a mințit sau că și-ar periclita rolul în societate prin favorizarea unor persoane cu care nu are legături.

„Audierea mea din aprilie a pregătit terenul pentru ceea ce numesc eu abuzul de drept de azi. N-am niciun fel de îndoială că procedura începută azi de procurori va continua, dar nu pentru a face Justiție în acest dosar, ci din alte motive lesne de înțeles. Nu pot să nu remarc aici celeritatea întocmirii dosarului meu de inculpat, în antiteză că praful așezat ani și ani pe unele dosare aflate la DNA. Fac parte din categoria politicienilor incomozi, care are curajul să spună lucrurilor pe nume, într-o Românie care preferă să tacă adesea”, a spus Călin Popescu-Tăriceanu.

În același timp, Tăriceanu a declarat că a răspuns întrebărilor procurorilor cu „bună-credință”.

„Nu vreau să intru în acest moment pe fondul problemei, dar este absurd să fiu bănuit că aș fi vrut să-mi periclitez poziția în societate, să favorizez prin mărturie mincinoasă persoane cu care nu am niciun fel de legături sau afinități. Mai mult, ca unul care respectă rolul Monarhiei pentru Romania în trecut și în prezent, am avut totdeauna o atitudine de dispreț față de demersurile uzurpatoare de calități și drepturi ale celui care se autointitulează Paul de România. Sigur, în ziua de azi, când trăim într-o republică a procurorilor bazată pe politica dosarelor și cătușelor, alegerea nu o mai pot face cetățenii în mod democratic. Pe 5 iunie vor fi alegeri, dar indiferent pe cine aleg cetățenii, azi deciziile sunt luate de instituțiile de forță care controlează societatea. Aceste instituții au scăpat complet de sub controlul civil obligatoriu”, a spus președintele Senatului.

Totodată, Tăriceanu a declarat că a fost audiat pentru că „cineva” voia fotografii cu el intrând în DNA.

„Rechizitoriul inculpaților din dosar era finalizat înaintea audierii mele, dar cineva a dorit să aibă imagini cu președintele Senatului intrând la DNA. Le-a obținut, dar am înțeles azi că nu fotografia și rechizitoriul din dosarul retrocedărilor ilegale au fost motivele principale ale chemării mele în aprilie”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

„Vreau să-i asigur pe toți: prieteni, simpatizanți, presă, opinia publică și persoane care lucrează în prezent chiar la Cotroceni, că voi continua lupta mea pentru revenirea la democrație, la valorile pentru care au murit oameni în 1989 și nu mă voi lăsa intimidat de presiuni venite dinspre cei care au compromis și continuă să compromită Justiția și statul de drept. Mă voi lupta ca să nu revenim la teroarea anilor 50 care, iată, se repetă în zilele noastre. Și vreau să se mai știe că nu voi slăbi presiunile ca Președintele României și CSAT sa-si faca datoria pentru aflarea adevărului în cazul Hexi-Pharma”, a mai subliniat Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit digi24.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *