Skip to content
Politică

Tăriceanu, solicitare către Comisia de Transporturi din Senat

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, face o solicitare către Comisia de Transporturi din Senat.

Astfel, Tăriceanu a solicitat marţi, în plen, ca ministrul Transporturilor, Dan Costescu, să fie invitat periodic de Comisia de resort a Camerei superioare pentru „un raport de progres”.

„Vreau să cer Comisiei de transport din Senat să invite lunar ministrul cu echipa sa să facă un raport de progres pe fiecare proiect important al ministerului. În felul acesta ne aburiţi de ani de zile şi Ministerul Transporturilor, care altădată era unul dintre ministerele fanion, pentru că grupa cei mai buni specialişti în căi ferate, în drumuri, în poduri, era o şcoală de referinţă, a devenit, din păcate, un minister care plimbă hârtii şi nu face nimic. (…) Pentru toate proiectele pe infrastructură Comisia de specialitate de la Senat ar trebui să invite ministrul periodic pentru a face un raport de progres”, a declarat Tăriceanu, potrivit agerpres.ro. 

Astfel, Tăriceanu i-a sugerat ministrului Transporturilor să îşi pună colaboratorii la treabă.

„Puneţi-vă colaboratorii la treabă, duceţi-vă pe şantiere, urmăriţi lucrurile, faceţi comandamente şi vedeţi câţi sunt în întârziere, daţi-le soluţii în timp util ca proiectele să avanseze, pentru că, altfel, mi-e teamă că ne vom mai întâlni la viitoarea ‘Oră a ministrului’, când ne veţi vorbi la fel de frumos şi nu vom progresa cu niciun milimetru”, a mai spus Tăriceanu.

Potrivit preşedintelui Senatului, „nu există minister în România care să aibă mai multe strategii de-a lungul timpului decât Ministerul Transporturilor”.

„Nu strategia e problema la noi, ci lipsa de acţiune. (…) Dacă multe ministere au funcţionat prost după 1990, Ministerul Transporturilor concurează la primele două locuri. În momentul de faţă, în domeniul transporturilor, şi credeam că o să încercaţi să veniţi să ne spuneţi de această realitate, domneşte un haos şi este o imensă tragedie”, a adăugat Tăriceanu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *