Taxa de solidaritate de 2%, propusă de ministrul Finanțlor Ionuț Mișa, naștetensiuni între cele două partide ale coaliției de guvernare, rerezentanții ALDE arătându-se nemulțumiți de modul în care partenerii pesediști au prezentat această măsură.
O întâlnire între liderii celor două formațiuni politice urmază să fie organizată la începutul săptămânii viitoare pentru a pune la punct discrepanțele din moul în care Mișa a anunțat implementarea noii taxe.
„Eu am înțeles ce a vrut să spună Ionuț Mișa, dar trebuie să explicăm opiniei publice. (…) E greșit să se spună „taxă de solidaritate„ pentru că nu se ia de la unii și se dă la alții, ci este o contribuție plătită de angajator, pentru a pune angajații într-o formă de protecție, în cazul falimentelor”, a precizat purtătorul de cuvânt ALDE, Varujan Vosganian, într-o intervenție telefonică la Antena3, după cum anunță b1.ro.
Reprezentantul ALDE a anunat că și procentul anunțat pentru această nouă impunere fiscală urmează fie discutat între partenerii de coaliție.
