Semifinala Eurovision are loc pe 4 martie la Baia Marea, iar finala pe 6 martie. Finalistul va reprezenta România la competiţia care se va desfăşura în Suedia în luna mai.
Patru finalişti aleşi de juriu şi doi desemnaţi prin televoting în urma semifinalei din 4 martie
În curând vom auzi „Start vot!” la Eurovision România 2016. Moment în care, dacă doriţi ca artistul preferat să ajungă pe scena de la Stockholm, îl puteţi vota mai întâi în semifinala de pe 4 martie, iar apoi în finala din 6 martie, ambele transmise în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, de www.tvrplus.ro.
În seara semifinalei – 4 martie – primii patru finalişti vor fi desemnaţi în urma votului juriului de specialitate, iar celelalte două locuri destinate finaliştilor vor fi ocupate prin votul telespectatorilor, dintre ceilalţi opt concurenţi ai semifinalei. Telespectatorii vor putea vota de pe acelaşi număr de telefon pentru una sau pentru mai multe melodii, dar numai o singură dată pentru fiecare melodie, din momentul în care se vor declara deschise liniile telefonice. Liniile telefonice se vor deschide la semnalul „START VOT!”, în jurul orei 23.30 şi se vor închide după 20 (douăzeci) de minute, la semnalul „STOP VOT!”.
Votul va putea fi exprimat trimiţând numărul de intrare în concurs al favoritului (01, 02, 03,…12), prin SMS, la numărul 1200 (tarif: 1 euro + TVA), număr valabil în reţelele Digi Mobil, Orange, Telekom şi Vodafone, ori sunând la acelaşi număr de telefon – 1200 şi tastând numărul piesei favorite din concurs: 01, 02, 03… 12, cu acelaşi tarif (1 euro + TVA / apel), valabil în reţelele Orange, Telekom şi Vodafone.
ORDINEA ÎNTRĂRII ÎN SCENĂ. Doru Todoruț feat. Irina Baianț — The Voice, Andra Olteanu — Nai Nai, Dream Walkers — Let It Shine, Irina Popa — Letting Go, Jukebox — Come On Everybody, Mihai Băjinaru — Never Too Late, Vanotek feat. The Code & Georgian — I’m Coming Home, M I H A I — Paradisio, Florena — Behind the Shadows, Gașca de acasă — Tu ești povestea, Ovidiu Anton — Moment of Silence și Xandra — Superhuman.
Selecția Națională Eurovision România 2016 se va desfășura la Sala Sporturilor din Baia Mare, prin două show-uri, transmise în direct de TVR: semifinala din 4 martie și finala din 6 martie. Dintre cele 12 piese semifinaliste, șase vor accede în finală: patru vor fi alese de un juriu de specialitate, iar două de către public, prin televot.
În finala Selecției Naționale din 6 martie, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pe scena de la Stockholm, dintre piesele rămase în concurs, prin televot, informează realitatea.net.
