Skip to content
Politică

Tehnocrații lui Cioloș, luați la asalt. Un nou ministru ar putea fi remaniat

Partidul Național Liberal îi cere prim-ministrului Dacian Cioloș să îl demită pe ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu. Decizia a fost luată din cauza propunerii acestuia de a se realiza o administrație comună a Vaticanului și a statului român asupra Bibliotecii Batthyaneum de la Alba-Iulia, a declarat Radu F. Alexandru, vicepreședinte PNL.

În fața actelor grave de lipsă elementară de profesionalism și de responsabilitate îndreptate împotriva interesului național și ale drepturilor legitime ale statului român, Partidul Național Liberal îi cere premierului Dacian Cioloș demiterea imediată a ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu”, a declarat Radu F. Alexandru.

Mai mult, vicepreședintele liberal acuză că inițiativa ministrului Culturii nu a avut susținerea niciunei autorități a statului român.

„Ministrul Culturii a înaintat propunerea unui parteneriat, unei administrări comune între Vatican și statul român asupra Bibliotecii Batthyaneum de la Alba-Iulia și a patrimoniului pe care aceasta îl deține. Propunerea ministrului Culturii este o inițiativă strict personală. Nu a fost discutată înainte de plecarea lui de nimeni și cu nimeni la București. Nicio autoritate a statului, Ministerul de Externe, premier, președinte, nimeni nu l-a mandatat pe Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, să înainteze o asemenea propunere”, a susținut Radu F. Alexandru, citat de b1.ro.

Acesta a mai precizat că ministrul Culturii a propus organizarea a două expoziții la Vatican, iar pericolul unei astfel de propuneri este că Vaticanul ar putea să nu restituie piesele expuse. „Niciun bun cultural public care se află într-un litigiu juridic nu poate fi scos din țară nici măcar temporar (…). E de luat în calcul varianta ca, o dată închisă expoziția, Vaticanul să nu restituie României partea din tezaurul Bibliotecii Batthyaneum care a ajuns la Vatican și să spună ‘Ne oferim bunele servicii să le păstrăm noi până când există o hotărâre definitivă a justiției’ (…). Acest pericol există și nu poate fi ignorat”, a conchis vicepreședintele PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *