Teodor Meleșcanu nu exclude posibilitatea de a candida din nou pentru președinția Senatului, după ce Curtea Constituțională a României a declarat că actualul său mandat este invalid, pentru că procedura de instalare a fost nelegală.
„Așteptăm considerentele CCR, pentru a proceda în consecință. (…) Până la publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, eu îmi asum în continuare prerogativele pe care le am. După publicare, vom face consultările politice necesare, pentru a găsi cea mai bună soluție în acest caz”, a declarat Meleșcanu, la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă va candida din nou pentru președinția Senatului, Teodor Meleșcanu a răspuns: „Asta va trebui să vedem după ce se publică în Monitorul Oficial. Sigur, o să avem consultări. O să vedem, toate posibilitățile sunt deschise”.
CCR a anunțat, miercuri, că declară drept nelegală procedura prin care Teodor Meleșcanu a fost instalat la șefia Senatului, invalidându-i mandatul. Între timp, PNL a propus deja un nou parlamentar pentru a ocupa a doua funcție în stat, scrie b1.ro.
Noua poziție a fostului ministru vine în contextul în care, tot miercuri, dar ceva mai devreme, Teodor Meleșcanu avusese o primă reacție la decizia CCR de a declara nelegală numirea sa în fruntea Senatului. La acel moment, el susținea că se va conforma deciziei și va demisiona imediat ce vede anunțul oficial și motivarea deciziei.
