Skip to content
Știri locale Timiș

Timiş: Dosare penale pentru cadre medicale, acuzate de zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul infectărilor cu SARS-CoV-2

Inquam Photos/Virgil Simonescu

Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a înregistrat două dosare de urmărire penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul infectărilor cu SARS-CoV-2 a mai multor persoane din cadrul Spitalului CFR din Timişoara şi a Spitalului de Psihiatrie Gătaia.

În fapt, se reţine că în data de 10 iulie, organele de cercetare penală au luat la cunoştinţă despre faptul că un număr de şapte persoane, cadre medicale şi pacienţi ai Spitalului Clinic Căi Ferate Timişoara au fost depistaţi pozitiv la testul COVID-19, în urma analizării probelor recoltate în perioada 30 iunie – 6 iulie 2020, existând indicii ale nerespectării, la nivelul Spitalului Clinic Căi Ferate Timişoara, de către funcţionari publici din cadrul unităţii spitaliceşti, a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, arată, marţi, site-ul Parchetului.

De asemenea, se reţine că în data de 14 iulie, organele de cercetare penală au luat la cunoştinţă despre faptul că un număr de şase persoane, pacienţi cronici internaţi în Spitalul de Psihiatrie Gătaia, au fost depistaţi pozitiv la testul COVID-19, în urma analizării probelor recoltate în perioada 10-11 iulie 2020, existând indicii ale nerespectării, la nivelul Spitalul de Psihiatrie Gătaia, de către funcţionari publici din cadrul unităţii spitaliceşti, a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.

Activităţile efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au ca scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a principiului prezumţiei de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *