Luni, 1 februarie, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, l-a prezentat pe noul city-manager (administrator public) al municipiului: Matei Creiveanu. Acesta a câștigat concursul început la jumătatea lunii noiembrie. Inițial, au fost trimise peste 300 de CV-uri, conform ziuadevest.ro.
După prima etapă de triere a acestora și după o serie de interviuri telefonice au fost selectate cele mai bune „trei – cinci” opțiuni, care au și purtat, cu prezență fizică, discuții cu Fritz și ceilalți membri ai comisiei de jurizare.
Acesta are 42 de ani și, până acum, a fost directorul reprezentanței în România a unei bănci austriece. Printre altele, a coordonat proiecte de finanțare a investițiilor publice.
Fritz: „Mă bucur că s-a încheiat un proces inedit de recrutate. Am avut peste 300 de persoane care au aplicat pentru această funcție. Am avut candidaturi de la niște profesioniști extraordinari.
Acesta vine din sectorul financiar-bancar internațional și a fost din 2014 directorul reprezentanței (România) HYPO NOE Landesbank für Niederösterreich und Wien AG (banca de dezvoltare a Landului Niederoesterreich din Austria. A fost și directorul firmei de administrare imobile deținute de această bancă.
Așadar, are și experiență în administrarea a unui patrimoniu, dar și în lumea financiară. Este economist, a terminat Academia de Studii Economice din București. Mă bucur că Matei s-a hotărât să ni se alăture.
Unul dintre mulți oameni realizați profesional și material care au decis să facă acest pas de a intra în administrația publică, de a da ceva înapoi comunității”, a declarat Fritz.
Dintre motivele pentru care a fost ales, primarul a amintit de dubla sa experiență – 18 ani lucrați în privat, dar cu relații cu administrația publică – , cele peste 200 de milioane de euro în investiții publice finanțate și implicarea, în ultimii ani, în finanțarea proiectelor de energie regenerabilă. Dintre investițiile la care a contribuit, Fritz a amintit Parcul Industrial Oradea, Arena Ruse și Sava Summerbridge.
„Mă bucur că am început să atragem în Primăria Timișoara cei mai buni profesioniști din România. (Primăria – n.r.) Are nevoie să-i rezolve probleme structurale. O să continue acest proces de a atrage profesioniști.
Acest concurs de city-manager este singurul pe care eu l-am putut să îl fac cum consider eu cel mai bine.
Toate celelalte au fost organizate după legea funcționarilor publici, foarte rigidă. Am dubii dacă prin acest sistem de concursuri reușim să atragem oamenii ce mai buni. Cu acest proces, gestionat de mine personal, sunt sigur că am reușit să alegem cea mai bună opțiune”, a mai punctat edilul.
Creiveanu va trebui să reducă din cheltuielile orașului, să crească veniturile, să valorifice patrimoniul împreună cu viceprimarul Cosmin Tabără și să crească calitatea serviciilor publice.
În plus, Fritz spune că îi va delega noului city-manager dreptul de a semna în calitate de reprezentant al ordonatorului de credite. Adică „toate facturile vor avea semnătura lui”, în cuvintele primarului.
Continuarea pe ziuadevest.ro.
