Numărul focarelor COVID-19 active din judeţul Timiş a scăzut la şase, miercuri, după ce săptămâna trecută, în evidenţa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş figurau 10 focare aflate sub supraveghere epidemiologică.
Cel mai numeros grup de persoane testate pozitiv, care a ieşit de pe lista DSP Timiş, a fost la compania de procesare a cărnii Smithfield Timişoara, cu circa 200 de cazuri, precum şi zona Făget, cu peste 170 de cazuri, o comunitate din comuna Gottlob şi Secţia de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Municipal Timişoara.
Purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu, a declarat, miercuri, că, în ultimele 24 de ore, au fost finalizate 30 de anchete epidemiologice, altele 24 fiind în desfăşurare.
„La această dată avem şase focare active şi se află în supraveghere epidemiologică, respectiv, un centru de minori din Timişoara (trei cazuri confirmate), Spitalul Judeţean Timişoara (21 de cazuri confirmate), o unitate economică (opt cazuri), Inspectoratul de Poliţie Timiş (16 cazuri) şi alte două unităţi economice din judeţ (patru, respectiv 14 cazuri)”, a anunţat Cornelia Bubatu.
Prefectura Timiş a anunţat, miercuri, că 133 de persoane au fost carantinate, ieri, şi alte 30 au intrat în izolare.
Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniela Baranga, a afirmat că, în ultimele 24 de ore, au apărut 57 de noi cazuri de COVID-19, în Timişoara (38), Lugoj (3), câte două cazuri în Dumbrăviţa şi Gătaia şi câte un caz în localităţile Pietroasa, Săcălaz, Checea, Cenei, Cerneteaz, Sânandrei, Saravale, Nădrag, Deta, Izvin (Recaş), Satchinez şi Şag.
Miercuri dimineaţa, numărul total de persoane internate confirmate cu COVID-19 a fost de 206, cu 17 cazuri pe secţiile ATI. În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 1.983 de teste.
Numărul total de cadre medicale confirmate cu COVID-19 de la debutul pandemiei este 172, fără nici un nou caz, în timp ce numărul deceselor provocate de SARS-CoV-2 la nivelul judeţului a ajuns la 101, unul fiind înregsitrat în ultimele 24 de ore.
