Școli și spitale vor rămâne din nou fără încălzire, în Timiș. De la 1 martie, începutul primăverii, gazul nu va mai fi furnizat prin conducta care duce la gospodăriile și instituțiile din Deta, Denta, Moravița, Banloc și Voiteg. Halasz Ferenc, inspectorul școlar general adjunct de Timiș, a spus că a primit o adresă de la OMV Petrom prin care este anunțată sistarea alimentării cu gaze naturale în această zonă.
După criza gazului din toamna anului trecut, când aceste localități au rămas fără alimentare cu gaze naturale, a venit o nouă etapă. Este posibil ca din 1 martie cetățenii acestor localități să rămână fără gaz. Inspectorul școlar general adjunct de Timiș Halasz Ferenc a declarat în ședința Colegiului Prefectural că a primit o înștiințare de la OMV Petrom, prin care este anunțat că se va opri alimentarea cu gaz în școlile din Banloc, Denta, Deta, Moravița și Voiteg, din 1 martie.
„Am primit înștiințarea de la OMV Petrom. În octombrie s-a ajuns la o înțelegere că până la data de 1 martie se rezolvă problema. Cei de la OMV Petrom ne anunță că ei au făcut tot ce era necesar în această situație, dar lucrurile trenează și nu au la cine preda conducta. Ne-au anunțat că, de la 1 martie, la Banloc, Denta, Deta, Moravița și Voiteg nu va mai furnizat gazul. Ca atare, instituțiile și gospodăriile vor rămâne fără încălzire. În școli sunt calorifere electrice, sobe (chiar dacă există, nu au fost procurate lemne). De mâine, în funcție de cum este situația, vom ține legătura cu unitățile de învățământ și vom vedea ce soluții găsim, în funcție de fiecare situație în parte. În această zonă învață peste 2.000 de copii”, a spus inspectorul școlar general adjunct de Timiș Halasz Ferenc.
În prag de iarnă 2018, OMV și-a asumat sprijinul activității furnizorilor și distribuitorilor prin accesul la Sistemul Național de Transport Gaze până la data de 1 martie 2019. S-a hotărât ca până la 1 martie 2019, furnizorii Delgaz Grid și Premier Energy, împreună cu ANR și Transgaz să identifice soluția tehnică și legală pentru a asigura alimentarea cu gaze naturale a localităților care au fost afectate de criza gazului în Timiș. Concret? S-a pus problema preluării conductei de la unul dintre distribuitori, lucru care se pare că nu s-a întâmplat.
„Am purtat discuții la nivel central. Vom avea discuții la nivel central pentru a găsi soluții în acest sens. S-a făcut un plan în acest sens. Cu siguranță vom lua măsuri încă din aceste zile. Am primit înștiințarea de la OMV Petrom legată de sistarea gazului în aceste localități”, a spus subprefectul de Timiș, Daniel Franțescu, potrivit tion.ro
