Skip to content
Politică

Titus Dobre face lumină: cine decide în PSD în privința propunerilor legislative

observator.tv

Titus Dobre, fostul ministru al Turismului din Guvernul Tudose și actual membru al Partidului Pro România, a vorbit despre modul în care Partidul Social Democrat decide asupra inițiativelor legislative ale parlamentarilor partidului.

Concret, Dobre susține că toate aceste inițiative legislative ale parlamentarilor PSD trebuie să treacă printr-un filtru al unei suprastructuri formate din trei persoane, informează G4media.ro.

Astfel, grupul celor trei persoane despre care vorbește Titus Dobre decide dacă o inițiativă este bună sau nu, dacă poate merge mai departe spre dezbatere sau nu.â

”În primul rând, când am început sesiunea parlamentară din 2018, am observat cu stupoare că noi, în grupul nostru de la PSD, ca să facem o inițiativă legislativă, trebuia ca aceasta să treacă mai întâi printr-un filtru. Și am întrebat care e filtrul? Și mi s-a spus că sunt trei oameni. Atât. Trei oameni pe care nu îi cunoaștem, nu i-am văzut niciodată în grupul nostru parlamentar PSD și care se ocupă cu asta: să spună dacă inițiativele celor 153 de parlamentari din grupul PSD de la Camera Deputaților sunt bune sau nu sunt bune. Dar noi nu știm cine sunt cei trei oameni. Sunt ca o suprastructură care nu are legătură cu Parlamentul, un filtru personal al domnului Dragnea, filtru care, din punctul meu de vedere, nu e legal. Pentru că mă cenzurează pe mine ca parlamentar”, a spus Dobre.

Inițiativa legislativă are, conform lui Titus Dobre următorul parcurs: este depusă la secretariatul grupului, care anunță mai departe liderul de grup. Liderul de grup transmite mai departe propunerea către grupul celor 3 decidenți, care au ultimul cuvânt.

„Acum se procedează așa: Inițiativa se depune la secretariatul grupului, secretariatul anunță mai departe liderul de grup, iar liderul de grup predă mai departe inițiativa către acești 3 domni sau doamne, nici nu știm ce sunt și ce pregătire au. Lucrul ăsta le-a fost adus la cunoștință colegilor din grupul parlamentar PSD de domnul Dragnea și secretarul general Marian Neacșu, care le-a spus: ”Băieți, de-acum așa se procedează!”. Înțeleg că procedura asta există din 2017, dar eu eram în Guvern și nu am avut contact cu Parlamentul mai deloc. Am observat asta abia la 1 februarie 2018, când am revenit și m-am ocupat doar de Parlament. Sigur, tu poți să depui inițiativa legislativă și fără să treci de filtrul celor trei. Dar nu o să-ți fie votată niciodată inițiativa, dacă nu a fost validată mai întâi de grupul ăsta. N-am nicio bănuială despre cine ar putea fi vorba, nu știu, eu personal nu i-am cunoscut. Sunt oameni din umbră. Dar poate reușiți să aflați voi, presa, mai multe. Să vedem și noi, cine sunt?”, a adăugat Titus Dobre.

Puteți citi declarațiile lui Titus Dobre AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *