Actorul Tom Cruise s-a îndrăgostit de o fostă dansatoare a Madonnei.
Astfel, Tom Cruise vrea să o ia de la capăt în ceea ce privește mariajele sale și să se căsătorească cu tânăra franco-algeriană Sofia Boutella. Aceasta este cu 20 de ani mai tânără decât cunoscutul actor, potrivit b1.ro.
Potrivit unui apropiat al lui Tom Cruise, acesta este îndrăgostit de Sofia Boutella în vârstă de 33 de ani. Tânăra este actriță, dansatoare și cântăreață și se pare că i-a furat inima actorului în vârstă de 53 de ani.
“Simte că Sofia va deveni viitoarea sa soţie, fiind atras mai ales de faptul că e o femeie discretă şi misterioasă”, a precizat un prieten al lui Cruise.
“Nu poate să şi-o scoată din minte. După ce a divorţat în 2012 de Katie Holmes, în sfârşit a găsit femeia pe care doreşte să o ia de soţie. Cine e fata asta? Aduceţi-mi-o!”, i-ar fi zis actorul unui prieten citat de o revistă locală.

