Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a precizat că partidul nu este dispus să facă o majoritate cu Partidul Social Democrat (PSD) după alegerile parlamentare din 11 decembrie, însă nu exclude un dialog cu Partidul Național Liberal (PNL). Cu toate acestea, liberalii exclud o alianță cu PMP.
„În mod sigur, nu vom face o majoritate cu Partidul Social Democrat. PSD-ul reprezintă ceea ce este mai rău în politică. În mod clar, putem discuta cu celelalte partide pentru crearea unei majorităţi parlamentare, dar în nici un caz nu vom face acest lucru cu PSD-ul (…). Nu credem că PNL-ul este cea mai bună soluţie, însă dacă va fi cazul să participăm la o majoritate parlamentară, în PNL sunt foarte mulţi oameni care provin din PDL cu care noi am lucrat şi nu vedem nici o problemă în a iniţia un dialog după alegeri”, a menționat Eugen Tomac, conform rfi.ro
Tomac consideră că decizia PNL-ului cu privire la PMP este un „discurs de campanie” care nu îi „impresionează”.
„Vă amintesc că acelaşi lucru l-au spus şi înainte de alegerile locale, mult mai obraznic şi mult mai apăsat şi imediat după alegerile locale, în curtea partidului nostru din strada Nicolae Iorga ne-am trezit cu mai multe delegaţii din partea Partidului Naţional Liberal, iar PNL ne-a propus, deşi noi avem în Consiliile Judeţene câte doi sau trei consilieri judeţeni, în trei Consilii Judeţene ne-au propus preşedinţia. Deci acest discurs de campanie neinspirat nu ne impresionează„, a precizat președintele executiv PMP, Eugen Tomac.
Președintele executiv al PMP se declară încrezător în ceea ce privește rezultatele partidului la parlamentare, având în vedere reușitele de la alegerile trecute.
„Pentru un partid nou înfiinţat care intră pentru prima dată în competiţia electorală pentru alegerile parlamentare, ne propunem un scor îndrăzneţ cu două cifre. Nu este un obiectiv nerealist, pentru că partidul nostru s-a înfiinţat acum trei ani de zile, am reuşit să trecem testul electoral la primele alegeri la care am participat, cele europarlamentare (…), am trecut şi testul electoral în această vară la alegerile locale, când am reuşit să trimitem mai mulţi colegi, peste 1.500, în Consiliile Locale din întreaga ţară, avem şi o sută de primari, deci un partid nou, cu 80% membri care nu au mai făcut politică intră cu mult optimism în această campanie”, a adăugat Eugen Tomac.
