Preşedintele executiv al Mişcării Populare, Eugen Tomac, a declarat marţi, la Oradea, că cele două mari partide, PSD şi PNL, ar putea primi ‘o lecţie usturătoare’ la alegerile din anul 2016, potrivit agerpres.ro.
‘Noi avem pe scena politică, astăzi, două partide care au crezut că pot împărţi ţara în două. Observăm că acolo unde vine PNL-ul cu un candidat, PSD-ul aproape că lipseşte, iar acolo unde PSD-ul are candidaţi puternici, PNL-ul doar mimează campania electorală. Noi vrem să le spunem românilor că jocurile nu sunt făcute şi că există şanse mari pentru a le da o lecţie usturătoare celor care cred că pot împărţi ţara după bunul lor plac,’ a declarat, în conferinţă de presă, Eugen Tomac.
Preşedintele executiv al MP, însoţit de Ştefan Burlacu, secretar general adjunct al MP, au inaugurat noul sediu al MP Bihor şi au anunţat cele două candidaturi pentru funcţia de preşedinte al CJ Bihor, în persoana lui Daniel Meze, preşedinte MP Bihor, respectiv Horea Vuşcan, pentru funcţia de primar al Municipiului Oradea.
