Skip to content
Politică

Tragedie la maternitatea din Iași: Un bebeluș mort și o asistenta medicală în comă

O asistentă medicală de la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi a ajuns în stare gravă la spital, imediat după ce a fost anchetată în cazul unui bebeluş care a murit la scurt timp de la naştere.

Nou-născutul, copilul unei minore de 16 ani, urmă o terapie cu lumină artificială, după ce a fost diagnosticat cu icter. Copilul este expus la lumina fluorescentă de culoare albastră sau albă, dar medicii de specialitate susţin că această nu rezolva întotdeauna icterul.

Decesul bebeluşului a declanşat o anchetă internă, pentru a se stabili dacă asistenţă medicală şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu şi dacă se face vinovată de moartea micuţului.

Pe perioada desfăşurării anchetei, asistenta medicală a fost extrem de afectată. Imediat după finalizarea cercetărilor, femeia în vârstă de 41 ani a fost găsită în propria locuinţa în stare de inconştienţă, fiind transportată la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu (Neurochirurgie) din Iaşi. Medicii i-au pus diagnosticul de accident vascular cerebral.

În prezent, asistenta este internată la Spitalul de Recuperare din Iaşi, pentru continuarea tratamentului de recuperare şi efectuarea unor investigaţii complexe, scrie bzi.ro.

După cum a precizat prof. dr. Maria Stamatin, director medical la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi, asistenta medicală abia se întorsese din concediu de odihnă şi nu suferea de vreo boală cronică.

Şi anul trecut, asistenta medicală a mai fost cercetată în comisia de disciplină, dar şi atunci s-a dovedit că este nevinovată.

Colegele asistentei din secţia de neonatologie I se plâng de suprasolicitare. Din cauza numărul insuficient de asistente medicale, sunt ture în care o singură asistenţă trebuie să se ocupe de 20 de copii. O parte dintre asistentele medicale sunt revoltate că asistenţă şefa acordă libere preferenţial şi unele ajung să muncească fără acordarea zilelor libere, informează realitatea.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *