Traian Băsescu, liderul Mişcării Populare, dezvăluie când pot scăpa pensionarii de impozitul pe pensie: „De ce credeţi că a presat Ponta”…
Politicianul a declarat, sâmbătă seară, în platoul România TV, că „se poate trece la neimpozitarea pensiilor când fondul de pensii devine excedentar”.
„De ce credeţi că a presat Ponta pe creşterea salariului minim? Pentru că atunci se adunau mai multe venituri la fondul de pensii. Acum, nu îl cresc, pentru că ne pierdem competitivitatea. Atenţie la pragul în care Dacia devine nerentabilă pentru a mai fi produsă în România! Este un exemplu. Dacă împingi peste nişte limite salariul minim, afli, într-o noapte, că a spus Renault că îşi mută producţia la Tanger (Tangier, oraş în Maroc – n.r.), unde salariul minim este la jumătate. Creşterea salariului minim de la 1 mai este una rezonabilă, pentru că vor vedea în cele patru luni cum merge economia şi ce încasări sunt. Dacă aş fi fost preşedinte şi aveam un guvern cu care puteam colabora, aş fi făcut lucrurile cu atenţie, consecvent. (…) Riscul asumat este mare. Dacă guvernul va câştiga prin măsurile luate, va câştiga şi populaţia”, a detaliat Băsescu.
