Traian Băsescu a declartat, într-o intervenție telefonică la postul B1, că în cei zece ani ai săi de mandat nu a existat niciodată vreo intervenție a sa în favoarea vreunei persoane.
Președintele a făcut aceste afirmații în contextul în care Adrian Moraru, directorul adjunct al Institutului pentru Politici Publice, a afirmat că Traian Băsescu va trebui să răspundă pentru fapte de trafic de influență.
„Ați afirmat mai înainte că sigur și Băsescu o să dea cu subsemnatul pentru trafic de influență. Nu veți găsi în zece ani o astfel de intervenție. Aveți libertatea să spuneți ce vreți. Nu a existat în zece ani nicio intervenție în favoarea cuiva pentru că numai așa am reușit să-mi fac treaba. Mă refer la afirmația care m-a privit din intervenția lui Adrian Moraru. Știu că sunt destui care vor să distrugă cât se poate din ce am făcut în mandat. Președintele României din ultimii zece ani nu a practicat acest tip de intervenții, când am făcut intervenții în Guvern le-am făcut instituțional. Uitați povestea asta. Am intervenit ca să îl liniștesc pe domnul Moraru. Văd bucuria unora să mă lezeze în ultimele zile de mandat”, a spus Traian Băsescu.
Președintele a afirmat în încheiere: „Dacă știe cineva că am făcut intervenții în favoarea unui om de afaceri să sune și să spună pe postul dumneavoastră.”

ALRO SLATINAAAAAAAA BASESCULE AI SCRIS!!!!!