Skip to content
Externe

Transnistria începe campania de imunizare cu vaccinul rusesc Sputnik V

profit.ro

Regiunea transnistreană va primi un lot de vaccin rusesc Sputnik V, a anunțat liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, potrivit Unimedia.md, citat de Hotnews.

Potrivit lui Krasnoselski, subiectul vaccinării a fost discutat cu șeful adjunct al administrației prezidențiale de la Kremlin, Dmitri Kozak, în cadrul vizitei pe care a făcut-o la Moscova.
Cu cele 30.000 de doze de vaccin vor fi vaccinați, în primul rând, medicii, profesorii și reprezentanții forțelor de securitate, a spus liderul transnistrean, care a adăugat că vaccinarea va fi benevolă.

Potrivit ultimelor informații, în regiunea transnistreană 2.200 de pacienți infectați cu Covid-19 sunt tratați în spitale, 51 dintre ei sunt în stare gravă în unitățile de terapie intensivă, trei fiind conectați la dispozitive de ventilație artificială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *