Skip to content
Sport

Transportul public ar putea deveni GRATUIT în Bucureşti

Aproximativ 60% dintre cei care se deplasează cu mijloacele de transport în comun ale RATB nu validează cardul pentru achitarea călătoriei, se precizează într-un raport de evaluare întocmit de Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice București (AMRSPB). De altfel, banii încasați de RATB de la călători reprezintă o parte infimă din necesarul financiar al Regiei. AMPRSP propune RATB mai multe soluții pentru creșterea veniturilor. Una dintre ele este prestarea gratuită a serviciul de transport public. Reprezentanții municipalității preconizează că eliminarea cheltuielilor cu personalul pentru casiere și controlori, pentru achiziționarea cardurilor sau pentru întreținerea și exploatarea centrelor de vânzare ar aduce profit regiei chiar și în condițiile renunțării la tarifarea călătoriilor.

Raționamentul unei astfel de soluții decurge din faptul că veniturile obținute de regie din vânzarea titlurilor de călătorie și abonamentelor reprezintă valori nesemnificative. În realitate, producția vândută realizată de regie reprezintă aproximativ 30% – 40% din volumul subvenției. Evident că vor dispărea o serie întreagă de cheltuieli generate de activitatea de vânzare a biletelor și abonamentelor: cheltuielile cu personalul pentru casiere și controlori, cheltuielile cu suportul material al titlurilor de călătorie (o valoare de 3.532.885 lei la nivelul anului 2013), cheltuieli cu întreținerea și exploatarea centrelor de vânzare etc.(…) „, se explică în raportul AMRSPB, conform romaniatv.net

O problemă în acest caz, ar fi dacă transportul va fi gratuit doar pentru bucureșteni, sau pentru orice persoană care circulă cu mijloacele de transport în comun în București (provinciali și cetățeni străini). În cazul în care gratuitatea va fi introdusă doar pentru bucureșteni, va trebui să fie menținută infrastructura de vânzare și control, dar la o dimensiune mai redusă, ceea ce ar reduce o parte din cheltuieli.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *