Skip to content
Politică

Tudorel Toader cere socoteală OECD după ieșirea contondentă a unui membru al organizației

agerpres.ro

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, cere socoteală Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa (OCDE / OECD) după ieșirea contondentă a unui membru al acestui organism.

Concret: într-un interviu publicat vineri de Ziare.com, slovenul Drago Koš califica drept „o mare eroare” raportarea lui Tudorel Toader la cazul procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

„Recenta decizie a CCR contravine in mod evident echilibrului puterilor in stat in tara dvs si independentei sistemului judiciar. Nu pot evita sentimentul ca este o actiune intentionata, cat timp am mai vazut asemenea stranii interferente ale unor curti constitutionale din Balcani in lupta anticoruptie in ultimii ani.

Magistratii romani au clarificat ca nu vor reveni la vechile timpuri, cand politicienii le spuneau ce si cum. Comunitatea internationala ii va sustine in aceasta privinta.

DNA este una dintre povestile de succes in lupta anticoruptie la nivel mondial. Functionarea si rezultatele sale sunt model de studiu pentru generatii de studenti in intreaga lume.

Actualul guvern al Romaniei nu vrea sa continue lupta impotriva coruptiei la nivel inalt si face orice pentru a gasi o scuza in acest sens.

Ministrul vostru al Justitiei va invata curand, intr-un mod dur, ca este intr-o mare eroare. Imi pare rau ca imaginea tarii are de suferit din cauza declaratiilor lui impulsive”, afirma OECD-istul.

În replică, Tudorel Toader a anunțat sâmbătă pe Facebook că va sesiza luni OECD, ca să afle dacă Drago Kos a vorbit în nume personal sau în numele OECD.

„Ameninţări de la OECD sau manipulări interne ?

Luni dimineaţă mă voi adresa OECD pentru a comunica în mod oficial dacă afirmațiile dlui Drago Kos au fost făcute în nume propriu sau în numele OECD, așa cum acreditează titlul materialului întocmit de Ziare.com.

Într-un articol publicat în data de 1 iunie, se afirmă faptul că în numele OECD, dl Drago Kos a făcut o serie de afirmaţii, de o mare gravitate, la adresa instanței de contencios constituțional române.
Totodată, aceeași publicatie, citează, atribuind aceleiași surse, de asemenea în numele OECD, afirmațiile potrivit cărora ”Ministrul vostru al Justiţiei va învaţa curând, într-un mod dur, că este într-o mare eroare.”

Dată fiind gravitatea acestor afirmații, precum și experiențe similare, când s-au atribuit unor organizații, precum GRECO, luări de poziție care ulterior nu au fost confirmate, pentru corecta informare a opiniei publice, consider absolut necesar să se facă lămurirea solicitată”, a scris guvernantul român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *