Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a avut vineri o primă reacție după condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani și jumătate de închisoare în dosarul Bombomica.
Concret, aflat la Iași, ministrul Justiției a afirmat că pentru a putea emite o părere avizată va trebui să citească motivarea deciziei, conform postului de televiziune Digi24.
„Pentru o interpretare avizată trebuie sa citesc motivarea”, a spus Tudorel Toader.
Întrebat dacă Liviu Dragnea ar trebui să își dea demisia, Toader a spus că nu comentează acest aspect, pentru că este unul politic, nu juridic.
„Este o problemă de nivel politic (n.r.demisia), despre care nu vreau să comentez. Mulți sunt condamnați în primă instanță și apoi achitați sau sunt achitați în primă instanță și apoi condamnați” , a mai spus Toader.
