Prim-ministrul Mihai Tudose a detonat luni seară o dublă bombă nucleară, referitoare atât la propria DEMISIE, cât și larelația cu propriul șef din PSD, Liviu Dragnea.
S-a întâmplat în direct la Antena 3, unde politicianul de la Palatul Victoria a recunoscut că a amenințat cu demisia și că se află în relații reci cu Dragnea.
Premierul Mihai Tudose pare furios pentru apariția unui sondaj de opinie al Avangarde, care arată că încrederea în Guvern s-a prăbușit. Tudose pare să creadă că în spatele studiului realizat de institutul sociologului Mihai Pieleanu se află chiar președintele PSD, Liviu Dragnea. Șeful Executivului recunoaște că nu se află în cele mai calde relații cu Dragnea și anunță o mini-remaniere în Guvern.
„Am spus-o într-un cerc de patru persoane că îmi dau demisia, dacă lucrurile stau așa de rău și guvernul s-a prăbușit, hai să mergem acasă că înseamnă că nu facem bine”, a afirmat Tudose.
Despre președintele PSD, Liviu Dragnea, „nu aș putea spune că suntem într-un moment fericit al relației dintre noi”, a mărturisit Mihai Tudose.
„Eu cu echipa guvernamentală avem cu ce să ne ocupăm 14 ore la Guvern. Această tensiune a ajuns la o culme, la care e albă sau neagră. Ori o lămurim, sau cineva pleacă acasă.
O să-mi asum propunerile și o să merg în coaliție. Aproape am niște soluții.
Nu apare nimic de nicăieri, la un moment dat tensiunile ajung la apogeu.
Încercăm mâine să găsim o explicație, mai mulți oameni la un loc. Eu cred că am o explicație, nu e neapărat logică, nu cred că cineva a făcut acest lucru a avut neapărat o logică.
Mâine vom semna un contract cu o mare firmă americană, General Dynamics, în parteneriat cu o firmă din București. Oamenii ăștia nu sunt inconștienți că vin aici, e un semn foarte bun”, a mai zis prim-ministrul.
