Vicepreședintele PMP Robert Turcescu a acordat joi o declarație pentru PSnews.ro, în care a dărâmat mitul PSD-istului Mihai Chirica și a scos în evidență umbra de pe biografia noului ministru al Justiției, fostul judecător CCR Tudorel Toader.
La nivel general, Turcescu a calificat remanierea guvernamentală de miercuri drept una „de tot râsul”, adăugând că ea este „ca pe vremea comuniștilor: rotația cadrelor”.
„Dar, din păcate, PSD-ul dovedește că, în ciuda faptului că e un partid care se umflă în procente de la un ciclu electoral la altul, nu reușește să atragă în rândurile lui oameni de o anumită calitate, care să ocupe poziții în administrația centrală”, a continuat deputatul PMP.
Întrebat ce așteptări are de la noii miniștri, vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară s-a concentrat pe Tudorel Toader, fost judecător la Curtea Constituțională a României.
„Cel mai atent privesc către Ministerul Justiției (evident), unde îmi doresc să cred că domnul Tudorel Toader nu-și va mânji un final de carieră ca magistrat (și acum intrând în viața politică) făcând jocuri ale actualei coaliții guvernamentale. Speranța mea este că, fiind un bun profesionist, va rezista tentațiilor de a se alinia unor comandamente politice”, a punctat Turcescu.
CITIȚI ȘI: Băsescu intră la rupere la noul ministru al Justiției: Poți să-l arunci la gunoi!
Confruntat cu declarațiile dure de miercuri ale președintelui PMP, Traian Băsescu, la adresa lui Tudorel Toader (în contextul în care acesta, când era la CCR, a refuzat să semneze binecunoscuta erată legată de referendumul din 2012), Robert Turcescu a atras atenția că, odată intrat în guvernul PSD-ALDE, Tudorel Toader are șanse să cedeze presiunilor politice.
„Nuanța pe care o introduc eu este exact aceeași pe care a introdus-o și președintele Traian Băsescu – și anume că știe carte domnul Tudorel Toader (iar ăsta este un lucru cunoscut în lumea magistraților), dar că a avut derapaje de natură politică într-o anumită perioadă (și știți bine la ce mă refer: la povestea legată de referendum). Așa că pe asta aș vrea s-o consider drept numai un accident în biografia profesională a domnului Tudorel Toader.
Însă dați-mi voie să fac o remarcă: atâta vreme cât am urmărit eu viața politică (și s-a întâmplat timp de două decenii, din postura de jurnalist, iar acuma o văd de-aproape), mi-este foarte greu să cred că, odată intrat în malaxorul puterii, un ministru (fie el și numit Tudorel Toader, fost judecător al Curții Constituționale) va putea să pună în aplicare un program guvernamental pe segmentul pe care-l ocupă (adică în zona justiției) fără să fie ispitit sau poate chiar forțat, la un moment dat (în sens politic – la asta mă refer) să țină cont de dorințele majorității parlamentare.
Pentru că închipuiți-vă că deciziile în ședințele de Guvern se iau cu unanimitate de voturi, gândiți-vă că, totuși, majoritatea parlamentară a PSD e capabilă să modifice la un moment dat în Parlament chiar și ordonanțe guvernamentale date de propriul executiv, iar acest lucru l-am constatat cu asupra de măsură în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, unde s-au întâmplat lucruri absolut bizare – din punctul meu de vedere – în legătură cu celebra Ordonanță 4 (OUG 4/2016 – n.r.) dată de guvernul Cioloș în legătură cu plagiatele. Comandamentele politice au fost mult mai importante decât judecățile de tip rațional și chiar practic”, a detaliat Turcescu.
Legându-ne de ideea de unanimitate adusă în discuție mai sus de către Robert Turcescu, l-am întrebat pe deputatul PMP cum i se pare votul unanim din Comitetul Executiv Național (CexN) al PSD, organizat miercuri, reuniune în care PSD-iștii l-au lăsat pe primarul de Iași, Mihai Chirica, fără funcțiile deținute în partid (vicepreședinte la nivel național și președinte al organizației județene). La rândul lui, PMP-istul a demitizat imaginea de disident pe care și-a creat-o Chirica în ultimele săptămâni.
„Problema nu este a CEx-ului PSD; problema este acum a domnului Chirica. Domnul Chirica a pozat în ultima perioadă (și vă mărturisesc sincer că m-am uitat cu mare atenție la postura politică a domniei sale) într-un om care apără niște principii. Or, la ora actuală, domnul Chirica este pus în fața unei dileme de natură etică – adică: rămâne în continuare membru al Partidului Social Democrat, deși a fost sancționat pentru delict de opinie? Păi, ce caracter are un om care, declarând că apără niște principii, admite să fie sancționat politic – repet – pentru delict de opinie?” s-a întrebat retoric Turcescu.
I-am amintit lui Robert Turcescu că, în cazul în care ar demisiona din partid, Mihai Chirica și-ar pierde funcția de primar, moment în care vicepreședintele PMP a pus în balanță această realitate legislativă cu ipoteza în care Chirica și-ar recâștiga fotoliul edilitar din postura de candidat independent.
„Da, știu: justificarea este că l-au votat zeci de mii de cetățeni la conducerea Primăriei Iași, însă uneori să știți că gesturi politice din această categorie (a demisiei din partid – n.r.) te validează ca om politic și nu ca simplu politician sau politruc. Sigur că este un gest cu o mare încărcătură politică și o decizie foarte grea pentru un om politic să renunțe la un moment dat la un mandat de primar sau să părăsească un partid care se află la guvernare. Dar, dacă ai apucat pe un drum pe care clamezi că vrei să respecți niște principii, domnul Chirica putea să facă gestul până la capăt: eventual să demisioneze din PSD, să existe alegeri anticipate la Primăria Iași și să le câștige din postura de independent, dacă a avut într-adevăr o susținere atât de mare din partea propriului partid. Dar repet: asta este pentru caractere foarte puternice în politică – lucru care cred că în România e încă departe de a fi o realitate”, a conchis deputatul popular.

Cine este robert turcescu ? oare nu sa dovedit in instanta ca el a fost informator ale servicilor secrete ?
nu s-a dovedit nimic tantalaule . de unde te informezi ?
Domnule Turcescu, stiti cam cat ne costa pe noi alegerile anticipate? Daca toti sunteti plin de principii, de ce nu ati candidat dvs. ca independent in Parlament?
Oricum la un moment dat, ar trebui sa mergeti singur la gradinita. „Taticul” imbatraneste si nu mai poate sa va duca de manuta. Iar echilibrul nu a fost niciodata calitatea lui cea mai puternica.