Skip to content
Politică

Turcescu, planuri în forță pentru 2018: trezirea opoziției și unirea cu Moldova EXCLUSIV

cotidianul.ro

Deputatul Robert Turcescu – vicepreședinte al Partidului Mișcarea Populară- a acordat o declarație pentru PSnews.ro, în care a expus planurile PMP pentru 2018: atât în țară, cât și pe plan extern.

În România, Turcescu a remarcat coagularea opoziției în 2017 și a pledat pentru continuarea partidelor anti-PSD pe aceeași linie.

„Ne preocupă în mod cât se poate de clar întărirea culoarului opoziției. Eu cred că anul acesta – 2017 – care se încheie a fost un an care, dincolo de controversele din interiorul opoziției anti-PSD (unele dintre ele venind din trecut), ne-a înțelepțit pe foarte mulți din opoziția parlamentară (așa, fragilă, cum este ea) – în sensul în care ne-am dat seama că (vorba unui slogan celebru de pe vremuri al Convenției Democrate) nu putem reuși decât împreună. Am întâlnit mai multă deschidere până și din partea colegilor de la USR în ceea ce înseamnă colaborările parlamentare. Cred că până și USR-iștii s-au convins că nu toate «partidelé» reprezintă aceeași «mizerié». Adică s-a văzut că, atunci când opoziția e cât de cât congruentă pe anumite luări de poziție, acțiunile opoziției în Parlament capătă mai multă substanță și au uneori șansa de a bloca demersuri toxice ale actualei puteri”, a explicat parlamentarul de Constanța.

În ceea ce privește Republica Moldova, Robert Turcescu a dat de înțeles că PMP va sprijini candidații unioniști ai Partidului Unității Naționale de la alegerile parlamentare ce vor avea loc în 2018 în țara vecină.

„Noi am deschis în Republica Moldova o discuție publică de mult așteptată de moldoveni și care are un ecou fabulos dincolo de Prut, în ciuda faptului că aici, în țară, unii o privesc cu destul de mari rezerve. Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă în Republica Moldova după ce Partidul Mișcarea Populară și Partidul Unității Naționale din Republica Moldova – mai ales prin vocea președintelui Traian Băsescu – vorbesc clar, hotărât și deschis (în adunări publice) despre unirea Republicii Moldova cu România. Din această perspectivă, acțiunile noastre se vor intensifica în anul care vine – mai ales că Partidul Unității Naționale din Republica Moldova are oameni importanți în perspectiva alegerilor parlamentare și sperăm să facă acolo o figură foarte bună”, a încheiat Turcescu.

 

1 comentariu la “Turcescu, planuri în forță pentru 2018: trezirea opoziției și unirea cu Moldova EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *