Skip to content
Politică

Turcia, presiuni pentru închiderea Universității „Lumina”

universitati.bucuresti.rou.ro

Statul turc face presiuni pentru a închide reţeaua educaţională Lumina, pe baza unor presupuse legături cu Fethullah Gulen, rivalul lui Erdogan.

În ultima lună, peste 90 de elevi turci au fost transferaţi de la şcolile turceşti la alte instituţii de învăţământ din România. Se întâmplă asta, se plâng părinţii, pentru că Ambasada Turciei face presiuni şi îi ameninţă că le anulează paşapoartele, potrivit Realitatea.

10 unităţi de învăţământ preuniversitar şi o universitate, care se presupune că ar fi finanţate de Fethullah Gulen, funcţionează în România.

Universitatea Lumina are unul dintre cele mai morderne campusuri din ţara noastră. Aici învaţă peste 300 de studenţi români şi străini. Instituţia şi-a deschis porţile în anul 2010 şi are în prezent patru programe de studii autorizate.

A fost la un pas să fie închisă după ce ministrul Dezvoltării de la Ankara a transmis autorităţilor de la Bucureşti să aibă grijă cu şcolile clericului Fethullah Gulen, altfel România riscă să se confrunte cu aceleaşi probleme ca Turcia.

„A apărut o lege în Turcia în legătură cu anularea diplomelor, anularea echivalării diplomelor care sunt luate din România, ceea ce înseamnă că copiii care au terminat şcolile noastre si sunt în Turcia nu o să li se recunoască diplomele”, spun reprezentanţii Lumina.

În faţa acestor presiuni, reprezentanţii instituţiei au transmis că se vor alătura unui consorţiu format din mai multe universităţi private.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *