Turismul romanesc a murit! Il ingropam sub frunza Elenei Udrea?

Dupa o vara caniculara, adica mana cereasca pentru orice hotelier, bilantul incasarilor in turismul romanesc arata aproape jalnic. Nu o spun eu si nici nu plec urechea la vaicarelile tipice investitorilor din bransa. O arata nivelul incasarilor facute de ANAF, dupa un sezon estival in care zapciii de la Antifrauda aproape ca s-au mutat pe litoral si pe valea Prahovei. Cu Fiscul in batatura, hotelierii abia daca au varsat la buget o suma comparabila cu cea din anii trecuti si ridicola, daca o raportam la cat produc vecinii nostri. Si cand spun vecini, ma refer la bulgari sau unguri, nu aducem in discutie incasarile colosale din Grecia lovita de criza sau Turcia in care razboiul bate la usa.

De ce nu se poate mai mult si de ani de zile tot cautam scuze pentru fiecare rateu, e greu de spus. Il avem pe Dracula, personaj celebru in toata lumea, Delta Dunarii, probabil unica in lume, paduri cu vanat care ar trebui sa atraga toti impatimitii planetei sau vestigii istorice de la romani incoace. Plus un fost ministru de resort, Elena Udrea, care s-a bucurat probabil de cea mai mare influenta pe post, de la Revolutie pana astazi. Dar cu toate astea, ca sa citam un clasic in viata: „Ghinion!”.

Ca sa nu devenim prea boemi, as intra putin in chestiuni pragmatice. In politica, mai toti guvernantii invoca greaua mostenire, de cum se pun pe scaunele de la putere. Daca de regula asta este o scuza pentru unii ca sa-si justifice neputinta, in turism cred ca e singurul domeniu unde povestea sta in picioare. La noi si la bulgari, privatizarea in turismul de pe litoral s-a facut aproape in acelasi timp, undeva la jumatatea anilor 90. Dupa acelasi model, cu licitatie, dar cu o diferenta care a schimbat radical joaca. In vreme ce la noi hotelurile s-au dat la bucata, cate unul-doua ca sa ajunga pentru toti, vecinii de la sud au dat pe statiuni. Si in timp de la noi toti Coposii, Armasii, Micula sau altii plecau veseli cu hotelul la subtioara, mai la vale se dadeau statiuni. Una la Tui, alta la Neckermann, ceva pe la Dertour. Companii care nu mai au nevoie de reclama, fiind colosi la nivel mondial. Ce a urmat e simplu. In vreme ce la noi fiecare dadea cate o spoiala la hotelul lui sau pe faleza din fata, la bulgari s-a investit cap-coada. Asa au rasarit Albena, Nisipurile de Aur, Sunny Beach, Varna. Dupa ce au pus la punct statiunea, touroperatorii au inceput sa isi trimita zborurile cu turistii din toata lumea. In paralel, la noi Copos se vaita de faliment, Iosif Armas intra in puscarie, fratii Micula asteptau sa vanda stocurile de apa minerala ca sa mai investeasca ceva. Si toti, la un mement dat s-au impotmolit.

De la vremurile cu pricina si pana astazi, statul roman s-a prefacut numai ca e preocupat de turism. In Turcia, in apropiere de Alanya, exista o zona pe malul marii, unde era o mlastina. Ca sa scape de mizerie, statul i-a adunat pe taranii zonei si din vacari i-a facut hotelieri. Le-a dat pana la 5 milioane de euro de caciula si i-a scutit 5 ani de taxe si impozite, numai sa ridice hoteluri acolo. Astazi, doar batranii locului mai povestesc despre serpii si tantarii care populau mlastina. Cohortele de rusi sau romani care populeaza hotelurile cu pricina sunt prea putin interesate de ce era acolo pe vremuri. Cam in aceeasi perioada, pe plaiurile mioritice se nastea, unii spun ca pe bani mult prea multi, celebra frunza „Land of choice”. Adica viziunea ministrului Elena Udrea, sefa de la Turism in acea perioada. Cat a ajutat sau nu frunza, e inca greu de spus. Dar sigur a incins spiritele, fiindca a costat aproape 1 milion de euro. Insa, vorba romanului: un milion ai dat, un milion face. Ma intreb cam ce scandal ar fi fost, daca in locul acelor bani, un ministru, oricare ar fi fost el, ar fi dat macar jumatate din cat a platit statul turc unor privati, doar ca sa ridice turismul local.