Citiți, în rândurile de mai jos, răspunsul noului președinte al Comisiei de control al SRI, întrebat dacă i-a fost interceptat vreodată telefonul.
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, luni, componenţa Comisiei de control al SRI, care îl va avea ca preşedinte pe Adrian Ţuţuianu.
Întrebat dacă a discutat cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, acesta a declarat că „Normal că am avut o discuţie cu preşedintele partidului, să vin şi să sprijin un control real al SRI. A fost o discuţie între doi colegi”.
În ceea ce priveşte faptul că PMP s-a retras de la şedinţa de plen, deoarece partidul nu are niciun reprezentat în comisiile SRI şi SIE, Ţuţuianu a precizat că „Am să comentez strict din perspectiva reglementării. Dacă ne uităm la Hotărârea 30, acolo spune clar: 9 membri. Ca să poţi să măreşti numărul, să faci, de exemplu, 11 membri, ar fi trebuit să avem o altă hotărâre, ori noi nu suntem în situaţia aceasta. Solicitarea lor nu are niciun fel de temei. Prin raportare la reglementarea actuală, nu există niciun fel de temei”, scrie evz.ro.
Chestionat dacă s-a întâlnit vreodată cu Florian Coldea, Ţuţuianu a declarat că nu îl cunoaşte.
Jurnaliştii l-au întrebat pe noul preşedinte al comisiei de control al SRI, dacă a avut sentimentul că telefonul i-a fost interceptat. „Asta sigur s-a întâmplat”, a punctat Adrian Ţuţuianu.
