Skip to content
Politică

Ucraina are planuri mari. Anunțul făcut de președinte

Ucraina are planuri mari pentru anii următori.

Astfel, președintele Ucrainei, Petro Proșenko, a declarată că țara sa intenționează să pună în practică zona de comerț liber între țara sa și UE, chiar dacă Rusia a luat unele măsuri de retrosiune la adresa Kievului, informează b1.ro.

Suntem pregătiți să plătim prețul pentru libertatea noastră și opțiunea noastră europeană”, a spus președintele Ucrainei după discuțiile avute cu Donald Tusk, președintele Consiliului European și Jean Claude Junker, președinte Comisiei Europene. Poroșenko a recunoscut că suspendarea de către Rusia a regimului de tarife preferențiale în schimburile comerciale dintre Federația Rusă și Ucraina va prejudicia economiea țrării pe care o conduce.

Ucraina este conștientă de aceste restricții și de pierderile așteptate pentru economia ucraineană”, a precizat Poroșenko.

Un decret semnat vineri de președintele Rusiei, Vladimir Putin, arată că țara pe care o conduce își va suspenda zona de comerț liber cu Ucraina din prima zi a anului viitor, dată la care va intra în vigoare acordul de comerț liber dintre Uniunea Europeană și Ucraina.

Decretul dat de Putin relevă că ”circumstanțelor ce aduc atingere intereselor și securității economice ale Federației Ruse”. De altfel, decizia Rusiei a fost una așteptată, ținând cont de criza diplomatică fără precendet dintre Kiev și Moscova.

Astfel, documentul semnat de președintele rus suspendă aplicarea în cazul Ucrainei a tratatului semnat pe 18 octombrie 2011 la Sankt-Petersburg. Acesta crea un regim comercial special între statele membre ale Comunității Statelor Independente, adică fostele republici sovietice, făcând excepție țările baltice și Georgia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *