Un proiect de lege, depus la Camera Deputațior de trei deputaţi UDMR – Marton Arpad, Kerekes Karoly şi Mate Andras, cere modificarea Legii de funcţionare şi organizare a Curţii Constituţionale prin care să fie prevăzută obligativitatea ca judecătorii CCR să se pronunţe asupra unei sesizări de neconstituţionalitate în termen de 30 de zile de la depunerea ei.
Proiectul UDMR, aflat în dezbatere publică, prevede introducerea unui nou alineat la articolul 18 al Legii 47/1992: ”Curtea Constituţională se pronunţă în cel mult 30 de zile de la sesizare”.
Iniţiatorii menţionează faptul că prevederi similare există şi în legislaţia altor state. ”Nesoluţionarea în timp a sesizărilor privind neconstituţionalitatea legilor înainte de promulgare poate afecta grav drepturile omului, printre care şi drepturile fundamentale constituţionale ale cetăţenilor, viaţa politică, economică şi socială a ţării sau chiar şi relaţiile internaţionale”, argumentează cei trei deputaţi în expunerea de motive, conform news.ro.
