Partidul Național Liberal a anunțat că va depune, în data de 5 iunie, o moțiune de cenzură pe tema votului prin corespondență.
În acest context, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, la Consiliul Reprezentanților Unionali de la Târgu Mureș, că după ce va vedea textul moțiunii de cenzură anunțate de PNL Uniunea va lua o decizie referitoare la modul în care se va raporta la aceasta, potrivit Agerpres.
„Nu vom vota împotriva moțiunii de cenzură fiindcă nu e firesc. Acest lucru nu înseamnă că vom vota moțiunea de cenzură, fiindcă subiectul nu este unul prin care poți să critici logic guvernul. Când vorbim despre votul prin corespondență poți să spui că Parlamentul nu a făcut o lege, nu și-a făcut Parlamentul treaba, dar asta nu e treaba guvernului. Nu poți să critici Guvernul pentru ceea ce nu a făcut Parlamentul. De aceea, am spus că din punctul meu de vedere nu este un subiect pentru care poate fi criticat Guvernul. Putem critica Guvernul pentru foarte multe alte fapte și mai ales în condițiile în care noi am ajuns la un consens cu toți liderii partidelor politice din Parlament pentru a asigura dreptul de vot pentru cetățenii români care trăiesc în străinătate. (…) După ce vedem textul, vom lua o decizie cum ne vom comporta și cum ne vom raporta la această moțiune, dar împotriva moțiunii nu vom vota”, a afirmat Kelemen Hunor.
