Uniunea Democrată Maghiară din România nu va susţine moţiunea de cenzură propusă de opoziţia liberală, dacă în acest document este tras la răspundere Guvernul social-democrat a lui Victor Ponta doar pentru problema votului prin corespondenţă, a declarat preşedintele acestei formaţiuni, Hunor Kelemen, la şedinţa Consiliului Reprezentanţilor UDMR (CRU), care a avut loc la sfârşitul acestei săptămâni, la Târgu Mureş.
„Guvernul de la Bucureşti poate fi criticat din cauza mai multor probleme, dar nu şi pentru reforma sistemului electoral, care este în competenţa Parlamentului. Acastă lege care este în curs de elaborare va da posibilitatea – printr-o mai bună organizare – ca şi cetăţenii români din străinătate care doresc să voteze să îşi poată exprima opţiunile”, a subliniat Hunor Kelemen, conform rador.ro
„UDMR, ca formaţine aflată în opoziţie, nu poate vota nici împotriva moţiunii de cenzură”, a mai spus Hunor Kelemen, care a dat de înţeles că grupurile parlamentare ale UDMR se vor abţine de la vot, dacă moţiunea înaintată cu sopul demiterii guvernul Ponta nu va fi completată cu subiecte în legătură cu care şi UDMR crede că executivul de la Bucureşti trebuie tras la răspundere.
În opinia lui Hunor Kelemen, viitoarea lege electorală va crea posibilitatea pentru reprezentarea proporţională a maghiarilor în administraţia locală şi în Parlament. „Politica privind minorităţile promovată de România nici pe departe nu este un model. Despre politica privind minorităţile ar trebui să fie întrebaţi reprezentanţii celor în cauză – printre care cea mai mare comunitate, cea maghiară – însă autorităţile de la Bucureşti nu doresc acest lucru”, a susţinut Hunor Kelemen, care şi-a exprimat nemulţumirea din cauza faptului că Ministerul român de Externe a organizat o conferinţă la Cluj-Napoca despre convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, eveniment la care UDMR nu a fost invitată.
„În timp ce preşedintele Comisiei de la Veneţia era decorat cu titlul de doctor honoris causa şi au analizat între ei întâmplările ultimilor 20 de ani, au susţinut că modul de rezolvare a problemei minorităţilor în România este deja un model. Ceea ce nu este adevărat!” – a precizat preşedintele UDMR. Hunor Kelemen a mai anunţat că săptămâna viitoare va pleca la Washington pentru a da de înţeles că ţelurile comunităţii maghiare din Transilvania, care numără 1,3 milioane de suflete, sunt acceptabile, nu reprezintă un risc la adresa stabilităţii şi nu sunt o ameniţare pentru securitatea din regiune.
