UDMR își vede de propriile interese și a decis să susțină un amendament la legea votului prin corespondență pentru a participa la ședința din Parlament. Pentru că deputații au refuzat să dezbată amendamentul propus de UDMR, formațiunea politică a părăsit sala în semn de protest.
„Așa cum am spus, onest, aș fi avut un singur amendament de susținut, nu ne dați dreptul nici la atât, ca atare, în semn de protest, grupul parlamentar UDMR părăsește sala”, a spus deputatul Marton Arpad, citat de agerpres.ro.
La începutul dezbaterii proiectului de lege s-a supus la vot un timp de discuții de 15 minute, UDMR considerând că acesta este insuficient.
