Skip to content
Politică

Udrea, atac hilar la Ponta: „Din ce motiv ar trebui să plece Premierul în funcție?”

Fosta șefă a Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, lansează vineri dimineață, un atac la adresa premierului Victor Ponta, prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina sa de socializare.

Mesajul Elenei Udrea vine după ce prim-ministrul a fost trimis în judecată, joi, în dosarul Turceni

Astfel, fosta șefă a PMP propune o comparație, subliniind faptul că Victor Ponta „oricum nu poate spera să rămână în funcție”.

„Vă propun un exerciţiu de logică utilitară. Se dau următoarele două fapte:
1. România a absorbit, până la 31 iulie 2015, doar 10,5 miliarde de euro din cei 19 puşi la dispoziţie de UE pentru exerciţiul bugetar 2007 – 2013 al Uniunii Europene. Deci, pierdem vreo 8,5 miliarde de euro, bani prin care puteam pune infrastructura la punct, de exemplu.
2. Victor Ponta este acuzat că a prejudiciat statul în urmă cu 8 ani cu suma de 12.000 de euro.
Din ce motiv ar trebui să plece Premierul în funcţie? Pentru evaziunea presupus a fi fost făcută sau pentru paguba de 708.000 de ori mai mare pe care a păstorit-o în toată această perioadă?
PS. Ponta a cedat tot, pas cu pas, a ajuns pe mana lui sa nu mai aiba nicio autoritate ca Prim Ministru. Deci, oricum nu poate spera sa ramana in functie”, a scris Elena Udrea pe pagina de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *