Fosta șefă a PMP, Elena Udrea, deslușește misterul cererii procurorilor DNA de arestare pe numele său.
Declarațiile Elenei Udrea vin după ce procurorii au cerut arestarea sa, într-un nou dosar pentru mai multe infracțiuni precum luare de mită, trafic de influenţă, instigare la abuz în serviciu, spălare de bani și fals în declaraţii de avere.
„Brusc poate pentru dvs. Eu eram pregatita, stiam ca se va intampla, nu stiam cand si nu stiam pentru ce motiv. Am aflat din surse care mi-au spus lucruri abuzive care se intamplau la DNA impotriva mea. Am aflat ca doamna procuror Moraru are misiune de la doamna Kovesi sa ma arestezee si ca sunt chemati oameni sa declare impotriva Elenei Udrea. Din acest motiv am facut o plangere, doamna procuror Moraru e recidivista in ceea ce ma priveste. L-a amenintat pe domnul Tudor Breazu ca il inchide 2 ore daca nu spune ceva despre mine sau Traian Basescu. Trebuie sa ai si curaj sa te plangi de un procuror”, a declarat Elena Udrea.
Întrebată cât de credibile sunt sursele, Elena Udrea a răspuns: „Sunt atat de credibile incat mi s-a intamplat ce mi s-a spus. Sunt oameni care nu sunt de acord cu ceea ce se intampla. Nu cred ca Romania va ramane blocata in aceasta nebunie care se intampla acum. Ascunde jocuri de preluare a puterii. Aceste plangeri acum n-au nicio sansa insa lucrurile nu vor ramane asa. Cine crede ca aceste plangeri vor ramane asa pe veci, se inseala si cine face aceste abuzuri va plati. Acuzatia ar fi ca as fi primit mita de la Buzoianu. N-am avut timp sa citesc comunicatul DNA. Dar l-am intalnit o singura data in 2005 iar conflictul e celebru mai ales pentru ca a generat sintagma Baietii destepti din Energie. Era exclus sa-i pretin in vreun fel vreun ban. Va pot confirma ca e subiectul precizarii pe care doresc sa o fac la DNA de doua saptamani. Intr-un final am aflat la ce procurori se afla dosarul disjuns din Gala Bute, doamna procuror a spus astazi la 11.30, sa depunem un memoriu care a si fost depus. E adevarat ca la 4 ore de la aceasta discutie a aparut si acuzatia mea public”.
Nu în ultimul rând, Elena Udrea a negat vehement că ar deține Evenimentul Zilei.
„Categoric nu. Nu am detinut niciodata si nu detin Evenimentul Zilei. Sunt multe lucruri pe care nu vi le pot spune din cauza situatiei in care ma aflu. Ma pot chema sa dau o declaratie. Poate dupa ce ma cheama la o declaratie, nu mai e nevoie de asa ceva. Poate se lamureau si nu mai era nevoie sa ceara arestarea mea”, a declarat Elena Udrea.
