Skip to content
Politică

Au apărut primele tensiuni în sânul coaliției. UNPR, luat la ochi de PSD. EXCLUSIV Reacția ministrului Eugen Nicolicea

Pierderea alegerilor prezidenţiale de către Victor Ponta generează deja tensiuni în cadrul coaliţiei guvernamentale.

Potrivit România TV, social-democraţii ar fi nemulţumiţi de implicarea scăzută în campania electorală a militanţilor UNPR.

Senatorul Ion Toma, vicepreşedinte UNPR, ar fi vizat de reproșurile social- democraților, fiind acuzat că ar fi dat încă de vineri semnalul îndepărtării de Ponta.

Potrivit România TV, Ion Toma, lider UNPR Olt, ar fi spus, vineri, la o întâlnire cu membri de partid ai UNPR, că formaţiunea trebuie să slujească în primul rând România, adăugând că Victor Ponta nu reprezintă România.

Declaraţia survine pe un fond de iritare a PSD faţă de implicarea redusă a membrilor UNPR în campania prezidenţială a lui Victor Ponta.

Contactat de PSnews.ro, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Eugen Nicolicea,  a respins categoric o astfel de informație.

”Resping cu fermitate orice informație de acest tip. De obicei, când se întâmplă o nerealizare, apar astfel de informații. Evident că nu sunt reale. Eu nu am primit niciun astfel de semnal. Noi ne-am făcut datoria. Dacă se uită cineva la localitățile noastre rezultatele sunt foarte bune, chiar mai bune decât unele localități unde sunt primari PSD. Avem contract până în 2020. Nici pomenală să plecăm din coaliție”, a precizat ministrul Eugen Nicolicea pentru PSnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *