Skip to content
Politică

ULTIMA ORĂ CCR arunca bomba sfârșitului de an asupra Guvernului

În urmă cu scurt timp, judecătorii Curții Constituționale au luat o decizie radicală privind așa numita ordonanță a lui Dragnea, prin care aleșilor locali le era permis să treacă la un alt partid, în termen de 45 de zile, fără să își piardă mandatul.

Curtea Constituţională a României a decis, miercuri, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014, privind migraţia aleşilor locali este neconostituţională, informează Antena3.

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a afirmat că legea se întoarce în Parlament. Aleşii sunt cei care vor decide ce se va întâmpla în continuare cu OUG 55/2014 şi care vor fi efectele în urma deciziei CCR.

CCR a admis miercuri obiecţia de neconstituţionalitate formulată de parlamentarii PNL şi PDL şi a constatat că sunt neconstituţionale prevederile Legii pentru aprobarea OUG nr. 55/2014 privind migraţia aleşilor locali.

Ce spunea Liviu Dragnea la momentul adoptării acestei hotărâri:

”Vreau să vă prezint un act normativ pe care l-am adoptat astăzi, respectiv Ordonanţa de Urgenţă privind reglementarea unor măsuri privind funcţionarea administraţiei publice locale prin care se reglementează următoarele lucruri: pentru anul 2014 prin derogare de la prevederile privind Statutul aleşilor locali în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei Ordonanţe de Urgenţă primarii şi preşedinţii Consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic, organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor

Opţiunea prevăzută la alineatul 1 se depune de către primari, respectiv de către preşedinţii Consiliilor Judeţene, la autoritatea deliberativă a unităţii administrativ-teritoriale pentru care a candidat prin intermediul secretarului unităţii teritoriale respective. De asemenea, opţiunea respectivă se depune de către consilierii locali sau judeţeni la autoritatea deliberativă pentru care au candidat, tot prin intermediul secretariatului unităţii administrativ-teritoriale. Secretarii unităţilor respective au termen ca în 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la alineatul 1 să comunice situaţia centralizatoare la instituţia prefectului.

Candidaţii înscrişi în liste şi care nu au fost aleşi şi sunt declaraţi supleanţi în listele respective în caz de vacanţă a mandatelor de consilieri locali, judeţeni, aleşi pe liste de candidaţi, supleanţii vor ocupa locurile devenite vacante în ordinea în care sunt înscrişi în liste cu condiţia confirmării în formă scrisă emisă de către conducerea judeţeană a partidului căreia îi aparţine după caz”, preciza Dragnea la sfârșitul lunii august.

4 comentarii la “ULTIMA ORĂ CCR arunca bomba sfârșitului de an asupra Guvernului

  1. Cineva a furat acum 10 ani o vaca si o da inapoi cand e batrana, bolnava si nu mai da lapte. Mai poate fi el acuzat de hotie ?
    Dar cineva care da ordonante de urgenta neconstitutionale in interes propriu oare nu face un abuz in functia pe care o detine ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *