Skip to content
Politică

Procurorii DNA pregătesc o nouă megalovitură și au dat buzna în fieful lui Ponta

Echipe din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Jandarmeriei desfăşoară la acestă oră percheziţii la sediul Primăriei Târgu Jiu şi la locuinţa edilului Florin Cârciumaru într-un dosar de corupţie.

Este vorba despre un dosar de corupţie şi ar fi vizaţi mai mulţi funcţionari.

Surse judiciare, citate de România TV susţin că ar fi vorba despre lucrări la canalizarea oraşului începute acum mai bine de un an şi care ar fi fost fraudate. Cel mai probabil, vor fi ridicate documente din ambele locaţii percheziţionate.

Potrivit comunicatului DNA, procurori anticorupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2008 – 2015.

În cursul zilei de 19 mai 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 6 locații situate în județul Gorj, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Trebuie spus că șeful PSD, Victor Ponta, este deputat ales în municipiul Târgu Jiu și a efectuat, chiar în weekendul trecut, o vizită în acest oraș. De asemenea, edilul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, este cunoscut drept unul din cei mai influenți lideri ai social- democraților din teritoriu.

 

2 comentarii la “Procurorii DNA pregătesc o nouă megalovitură și au dat buzna în fieful lui Ponta

  1. Daca „Cel mai Mare Partid” se uita bovin la poarta institutiei de unde Kovesi/Koldea actioneaza agresiv si abuziv pe baza de „suspiciuni” si „denunturi” asta si merita.

  2. E bine si asa. Ala cu nunta pe stadion e bine mersi, Pinalti e la domiciliu, la fel ca si Udrea, ala din Timisoara care interzice un miting ca nu-i convine lui din punct de vedere politic e o.k., Falca e pe val, Adomnitei e pe control judiciar, Predoiu e disjuns, la fel ca Ialomitianu, Basescu insusi sta in viloaca din padure pe banii nostri, e bine, zic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *