Președintele României Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, prin intermediul unui comunicat de presă postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și campaniilor electorale.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat sâmbătă, 16 mai a.c., Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și campaniilor electorale”, se arată în comunicatul postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
Luna trecută, Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis vineri Parlamentului spre reexaminare Legea finanţării partidelor politice. Pe lângă obiecţii legate de acurateţea unor formulări din textul de lege, Iohannis a considerat că legea are o problemă de constituţionalitate şi permite în continuare ca partidele să obţină finanţări netransparente. Parlamentarii au modificat ulterior legea în sensul observaţiilor pe care le-a făcut şeful statului .
