Co-președintele Partidului Național Liberal, Vasile Blaga, s-a prezentat, joi dimineața, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Liderul liberal a venit în fața instanței, după ce plângerea penală înaintată de Corneliu Vadim Tudor în 2012 a fost repusă pe rol de Parchetul General.
Vadim i-a acuzat, în 2012, pe Traian Băsescu și pe președintele PDL de la acea vreme, Vasile Blaga, că şi-au oprit o parte din răscumpărarea plătită de statul român – mai exact 4 milioane de dolari, pentru eliberarea celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak.
„Daca doresc sa aprofundeze cazul, pentru ca am inteles dintr-o citatie ca este vorba despre o redeschidere, pentru ca s-a inchis o data, e dreptul lor. Lasati-l in durerea lui pe domnul Nastase. Copilarii. N-am nicio emotie nici daca se redeschide. De ce sa am emotii? N-am nicio implicare acolo. Daca judecatorii cer (n.r. – o declaratie), bineinteles. N-am nicio retinere. Nu, absolut. (n.r. – intrebat daca stie in ce consta plangerea). Exista o anumita confidentialitate fata de cei care au fost implicati, dansii stiu. Ieri la amiaza (n.r. – a primit citatia), noroc ca a fost cineva acas ca altfel nu stiam si s-ar fi interpretat”, a declarat Vasile Blaga.
Citește și: Traian Băsescu, din nou în fața instanței
Și fostul președinte Traian Băsescu a ajuns la Curtea Supremă în urmă cu puțin timp.
„Nu am nicio emotie”, a fost declarația fostului șef de stat.
