Actorul Victor Rebengiuc se revoltă și susține că nu îşi explică modul în care Liviu Dragnea s-a îmbogățit, având în vedere realităţile economice din România.
„Vreau să știu și eu cum și-a făcut Dragnea moșia aia pe care o are în Alexandria, cum are el păduri cu vânat, lacuri cu pești, hoteluri. De unde le-a făcut? Și nu numai el, dar pentru că el pare acum personalitatea cea mai importantă a țării și care veghează asupra ei. Trebuie să existe o posibilitate, poate nu foarte legală, dar există”, a spus Victor Rebengiuc într-o emisiune, prezintă evz.ro.
Actorul este destul de sceptic și în privința majorărilor salariale și spune că acestea pot fi doar ca să amăgească cetățenii.
„Mărirea asta de salarii, tare mă tem că e un fel de abatere a atenției. Ia banii ăștia, ești multumit, taci din gură, stai acolo liniștit și între timp lucrăm, demolăm justiția ca să nu mai existe pedeapsa pentru noi, să fie parlamentul singurul for care conduce și în care s-au adunat toți cei care știu să se îmbogățească”, a mai spus Rebengiuc.
