Un celebru muzician român a fost la un pas să o păţească în justiţie. Ce acuzaţii i-au fost aduse interpretului.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj l-au scos de sub urmărire penală pe taragotistul Dumitru Fărcaş, într-o speţă în care acesta era cercetat pentru şofat sub influenţa băuturilor alcoolice, relatează romaniatv.net.
În noiembrie, Dumitru Fărcaș a fost prins băut la volan, în timp ce se întorcea de la Festivalul „Taragotul de aur”, organizat în onoarea lui. Pentru că era ora unu noaptea și pentru că nu avea farurile pornite, un polițist l-a oprit în trafic și i-a cerut să sufle în etilotest. După câteva discuții în contradictoriu, Dumitru Fărcaș a colaborat și a acceptat să dea și probe de sânge. Analiza efectuată la Instititul de Medicină Legală (IML) din Cluj-Napoca a relevat că taragotistul avea o alcoolemie de 1,05 grame la mia de alcool de sânge. Martorii susțin că, înainte să se urce la volan, Fărcaș ar fi consumat cinci butelii de vin.
Procurorii clujeni au luat decizia să claseze dosarul în care era cercetat Dumitru Fărcaș, „din lipsă de interes public”. Cu alte cuvinte, procurorul de caz a considerat că Statul nu are nimic de câștigat dacă Dumitru Fărcaș ar fi fost condamnat
Pentru că Dumitru Fărcaș a recunoscut și a regretat sincer fapta, procurorul l-a iertat. „A circulat pe o distanță scurtă, de sub 100 de metri, pe timp de noapte, când circulația, atât rutieră cât și pietonală, este redusă. Alcolemia inculpatului a fost relativ redusă, de 1,05 grame la mie. Inculpatul s-a aflat la prima confruntare cu legea penală, este în vârstă de 78 de ani, are funcția de profesor universitar la Academia de Muzică, are nenumărate distincții și premii, titlul de Doctor Honoris Cauza la Universitatea Cionstantin Brâncuși din Târgu Jiu”, arată procurorul. În susținerea deciziei, a mai contat faptul că Fărcaș este cetățean de onoare al orașelor București, Cluj și Baia Mare și a fost decorat de președintele României cu declarația Crucea Serviciului Credincios.
