Un complice al teroriștilor din Paris, a fost arestat în Bulgaria, potrivit b1.ro.
Fritz Jolie Joaquin, în vârstă de 29 de ani, avea pe numele său două mandate europene de arestare, unul fiind pentru participare la o organizație criminală cu intenții teroriste, iar al doilea pentru răpirea fiului său în vârstă de 3 ani și scoaterea sa ilegală din Franța.
Săptămâna trecută, la Paris, a avut loc atacul terorist de la ziarul de satiră „Charlie Hebdo”, în urma căruia au murit mai mulți oameni și care a îngrozit întreaga lume.
Duminică, la Paris, a avut loc „Marșul Solidarității”, la care au participat liderii lumii. Președintele României Klaus Iohannis a fost și el prezent la marș.
