Skip to content
Politică

Un deputat PNL pune piciorul în prag. Proiect de lege împotriva risipei de hrană

Un deputat al Partidului Naţional Liberal (PNL) pune piciorul în prag şi propune un proiect de lege care să stopeze risipa de hrană la nivel naţional.

Astfel, niciun kilogram de mâncare aflată la un pas să expire în magazine sau în restaurante nu va mai putea fi aruncată sau distrusă, potrivit stirileprotv.ro.

Alimentele încă bune pentru consum vor lua drumul căminelor de bătrâni, orfelinatelor sau spitalelor. Ideea este a unor parlamentari, printre care liberalul Florin Alexe, care au scris o lege după reglementările existente deja în unele state europene. Marii comercianţi sunt de acord să doneze alimentele, dar cer deduceri fiscale pentru acest lucru.

Problema extrem de serioasă este că 86 de kilograme de alimente pe cap de locuitor ajung anual la ghenă, în România, adică peste 1,7 milioane de tone de hrană în fiecare an. La nivelul Uniunii Europene, situaţia este chiar mai gravă: se irosesc aproape 100 de milioane de tone de mâncare într-un an. Şi asta pe fondul foametei care la scară planetară afectează 800 de milioane de suflete.

În acest context, Florin Alexe a declarat: „Este păcat ca aceste alimente să fie arse sau distruse şi să nu ajungă la căminele de bătrâni, la orfelinate, la oameni care au nevoie, la ONG-uri care se implică în ajutorarea oamenilor”.

Legea prevede donarea tuturor alimentelor al căror termen de valabilitate se apropie de expirare. Cine nu se supune şi este prins că aruncă mâncarea va plăti amenzi de 10.000 de lei.

În mod surprinzător, reprezentanţii hypermarketurilor sunt de acord cu ideea.

Astfel, Florin Căpăţână (vicepreşedintele Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale) a afirmat: „Dorim ca să se întâmple ca în alte ţări europene: o deducere fiscală pentru aceste alimente care urmează să fie donate şi, bineînţeles, un cadru legislativ strict”.

Cele mai multe produse alimentare care ajung în situaţia de a fi aruncare sunt legumele, frunctele şi unele conserve. Toate acestea ar fi binevenite în spitale, orfelinate sau în căminele de bătrâni.

Recent, şi supermarket-urile din Franţa au fost obligate, prin lege, să doneze alimente nevândute, dar comestibile.

Didier Pla, managerul unui supermarket, a comentat: „Uitaţi, acesta este un bun exemplu. În acest pachet de căpşune, doar una este stricată. Nu trebuie să aruncăm tot pachetul de căpşune din cauza unui singur fruct”.

În România, legea va fi dezbătură şi votată în septembrie. Împotriva risipei alimentare lupta şi Comisia Europeană, care intenţionează să reducă acest fenomen cu 40% până în 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *