Skip to content
Politică

Un deputat PSD dintr-un fief al lui Grindeanu rupe tăcerea privind votul de la moțiune

foxcrawl.ro

Un deputat al Partidului Social Democrat (PSD) ce reprezintă un fief al prim-ministrului Sorin Grindeanu rupe tăcerea în ceea ce privește votul de miercuri de la moțiunea de cenzură.

Este vorba despre Ion Spânu (foto sus; sursa: Cdep.ro), deputat de Caraș-Severin. Redacția PSnews.ro v-a prezentat deja de ce acest județ îi este fidel lui Grindeanu.

DETALII AICI: LISTA parlamentarilor PSD pe care s-ar putea baza Grindeanu la moțiune EXCLUSIV

Marți, Spânu a vorbit pentru Evenimentul Zilei despre demersul parlamentar de miercuri. Aflat la primul mandat în Legislativ, politicianul a declarat că va vota secret, că se va gândi la electorat și că și-a îndemnat toți colegii din PSD să voteze după cum le dictează conștiința.

Ion Spânu a menționat că nu a vorbit cu Grindeanu, dar a opinat că „nu este o situație fericită” cea în care au ajuns Guvernul și PSD.

„Sperăm să depășim acest moment cât mai repede posibil, să intrăm în normalitate”, a completat deputatul de Caraș-Severin.

Întrebat dacă PSD are garanția că va da următorul șef al Executivului, parlamentarul a arătat cu degetul către președintele Klaus Iohannis: „Eu nu am niciun fel de garanție și cred că nimeni nu știe decât președintele Iohannis cine va fi prim-ministru”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *