Un deputat din rândul social-democraților îi dă lovitura de grație fostului premier Sorin Grindeanu.
Astfel, marți, într-o postare pe pagina personală de Facebook, deputatul PSD Liviu Pleșoianu a făcut anunțul potrivit căruia va vota împotriva numirii „lui «Grindianu» la ANCOM”, motivând că nu este „bipolar”.
Citiți și Zi decisivă pentru propulsarea lui Grindeanu la ANCOM
”Bipolaritatea în politică
„Acesta este adevăratul Sorin Grindianu!”, spunea Sorin Grindeanu baricadându-se la Palatul Victoria. Grele și multe alte cuvinte spunea personajul atunci, activându-și brusc graiul „bănățian” pentru a activa niște clișee tip Rareș Bogdan-TALIBAN, clișee al căror mesaj e unul odios: unii români sunt superiori, în funcție de regiunea unde s-au născut…
Am votat pentru plecarea lui „Grindianu” pentru că… Ioan Rus, pentru că… „Apreciez foarte mult creativitatea și simțul civic al celor din Piața Victoriei” (declarație Grindianu la Bruxelles), pentru că… Legile „Big-Brother” (căutați interviul cu Grindianu de pe vremea când era ministru al Comunicațiilor (2015).
Nefiind #BIPOLAR, voi vota azi ÎMPOTRIVA numirii lui „Grindianu” la ANCOM. Cum să îl votezi pe GRINDIANU după ce nădușeai să-l dai jos? Și, mai ales, cum să-l pui pe GRINDIANU la ANCOM (să se ocupe, adică, de COMUNICAȚII) când cunoști foarte bine ce spunea despre Legile „Big-Brother” ca ministru al… COMUNICAȚIILOR!?”, scrie Pleșoianu pe pagina sa de Facebook.
