Motivele de dispută și sciziune în cadrul Partidului Social Democrat (PSD) sunt diverse. Una din temele controversate pe care au apărut divergențe de opinie este cea a aministiei și grațierii, susținută public des de Liviu Dragnea.
Deputatul de Timiș al PSD, Adrian Pau se opune ideii de amnistie și grațiere colective. În opinia acestuia, o astfel de măsură ar fi similară celei făcute de Ceaușescu de ziua lui de a-i elibera pe toți cei cu pedepse până la 10 ani și de a reduce pedepsele celorlalți la jumătate, asemănându-l astfel pe Liviu Dragnea în intenții cu fostul dictator, potrivit impactpress.ro.
“Nu pot fi amnistie și grațiere colective. Sunt fapte care nu ar trebui să intre sub incidența unui astfel de act. Nu putem să facem cum a făcut Ceaușescu de ziua lui, să-i eliberăm pe toți cei cu pedepse de până la 10 ani, să reducem la jumătate la ceilalți… Nu mi se pare normală o abordare de acest gen. Fiecare trebuie să plătească pentru ceea ce face. Spunem că au fost încălcate proceduri și că au fost semnate protocoale. Dar dacă, deși s-a încălcat o procedură, s-a demonstrat că tu ești infractor? Poți tu să te superi că ai fost descoperit ca infractor?”, a declarat Adrian Pau pentru publicația deBanat, susținând că un act cu o asemenea greutate trebuie să facă obiectul unei dezbateri parlamentare și a unei legi, nu a unei ordonanțe.
